HOME   >   Servicii   >   Casa de Compensare Automată - SENT   >   Programul SEPA

Programul SEPA

La nivel european, în special în zona euro, toată industria plăților a fost preocupată de migrarea la SEPA, pentru atingerea, pe cât posibil, a termenelor stabilite de reglementările CE: inițial 1 februarie 2014, cu acordarea unei perioade de tranziţie suplimentară de şase luni (până la 1 august 2014).

Strategia TRANSFOND privind dezvoltarea serviciilor de plăţi prevede ca, înainte de adoptarea monedei unice, TRANSFOND să ofere servicii complete de compensare, decontare, reconciliere şi rutare a mesajelor cu instrumente SEPA, în euro.

TRANSFOND, împreună cu băncile comerciale, au decis adoptarea acestor standarde şi pentru plăţile în moneda naţională, în anticiparea trecerii la moneda unică, pornind de la necesitatea utilizării aceluiaşi standard, atât pentru plăţile în euro cât şi pentru cele în lei, ca o precondiţie a raţionalizării proceselor aferente plăţilor bancare.

Ca atare, la nivelul TRANSFOND a fost demarat Programul SEPA care a avut drept obiectiv implementarea unui sistem de compensare conform cerinţelor SEPA din Reglementările Consiliului European al Plăților (European Payments Council - EPC), prin transformarea infrastructurii actuale într-un „Mecanism de Compensare şi Decontare”, capabil să proceseze, pentru băncile românești, plăți în moneda națională și în moneda euro.

Programul a cuprins două proiecte principale: